Măștile masculinității

Am scris acest text în timp ce citeam cartea „Măștile masculinității” scrisă de Lewis Howes și reprezintă părerea mea strict personală legată de acest subiect.

Foarte pe scurt, autorul identifică o listă consistentă de măști emoționale pe care unii bărbați le poartă pentru a-și ascunde eventuale slăbiciuni, vulnerabilități. Aceste măști sunt „învățate”  în copilărie datorită presiunii sociale. Masca Stoicului, a Sportivului, Materialistului, Seducătorului, Agresivului, Bufonului, Invincibilului, Atotcunoscătorului și Masca Alfa.

Părerea mea este că autorul a pus accent doar pe extremele masculinității fără să țină cont că mare parte dintre bărbați se află undeva între aceste extreme:

Extrema bărbatului adevărat:

– prosper în orice ar întreprinde

– într-o bună formă fizică

– puternic

– priceput să repare lucruri

– bun la sport sau măcar bun cunoscător al sportului

– suficient de atrăgător în ochii femeilor, pentru a ajunge în pat cu ele

Extrema cealaltă, adică bărbatul slab:

-interesat de ce gândesc femeile despre înfățișarea lui

-prea sentimental

-temător

-fără soluție la o problemă

-altceva decât primul, cel mai tare sau cel mai bun

-văzut să plângă (niciodată, în veci)

Stau și mă întreb totuși cum s-ar numi bărbatul care este o combinație între cele 2 categorii?  Îi putem spune -bărbat echilibrat-? Sau -bărbat matur emoțional-?

Este evident că măștile pe care le descrie autorul există și că unii bărbați le folosesc din plin. Nu contest asta. Spun doar că uneori avem nevoie de ele.

Aș fi ușor prudent în a recomanda scoaterea măștilor în fata oricui. Trăim într-o societate în care cu siguranță se găsesc mulți care să ne linșeze instant (fără milă ori regrete) atunci când ne aratăm vulnerabilitatea. Mai ales pe rețelele sociale.

Este oare sănătos să ne aratăm complet dezbrăcati de armurile (măștile) noastre în societatea actuală?

Stau și mă întreb, dacă acum câteva mii de ani, noi bărbații, ne-am fi arătat  vulnerabilitățiile în timp ce eram în  junglă la vânătoare, oare am mai fi supraviețuit ca specie?  Atunci pericolele din junglă erau fizice, riscam să fim uciși de animalele de pradă. Acum jungla e emoțională, riscăm sa fim castrați emoțional de prădători moderni.

Eu unul cred cu tărie în a ne identifica și  accepta propriile vulnerabilități. Eu cu mine, eu cu partenera mea, terapeutul ori prietenul cel mai bun. Este absolut ok să ne arătăm autentici celor apropiați, cei în care putem avea încredere. Aș fi totuși mai rezervat să facem asta în societatea actuală.

Ceea ce spun e că uneori avem nevoie de aceste măști la fel cum avem nevoie de hainele groase în zilele geroase de iarnă. Altfel am muri de frig.

Evident că tuturor ne-ar place să trăim doar în locuri însorite, dar viața reală nu e așa.

Evident că tuturor ne-ar place să ne arătăm autentici și să fim acceptați așa cum suntem. Viața reală nu e așa.

Cred în bărbatul matur emoțional care e puternic când își apără familia dar plânge liber la o înmormântare. Sigur pe el și stăpân pe situație chiar dacă simte teama intensă. Pasionat de sport chiar și când nu e pe primul loc. Uneori cu soluții la îndemână, alteori habar nu are de unde să le ia. Și este absolut în regulă să fie așa.

Demersul meu este unul spre echilibru, spre adaptare la contextul de moment.

Poate că și eu port o mască în timp ce scriu acest text, poate că nu.