Povestea logo-ului e despre libertate, echilibru, energie. Libertatea de a-mi urma drumul meu. Energia de a o lua de la capăt într-un domeniu nou. Echilibrul din interior.
M-au ajutat o bună prietenă din București, directoare de marketing și un licean artist grafic. Ideea principală și conceptul au fost ale mele iar ei m-au ajutat să le dăm forma finală.
Litera „PSI” (Ψ) simbolul universal al psihologiei, reprezintă motorul, puterea, energia care duc totul mai departe și asta pentru că psihologia se află acum în centrul vieții mele.
Roata din spate e inițiala ”C” de la Cristian iar rezervorul e litera ”P” de la Pâncă.
Logo-ul e orientat spre dreapta, spre înainte, spre viitor.
Am încercat să transmit libertatea de a alege, echilibrul între profesie (psihologie) și una din pasiunile personale (motocicleta).
Sper să fi reușit 🙂
Cristian…