-De ce naiba fac asta???
-Mă doare spatele tot mai tare, mă doare fundul îngrozitor, trebuie neapărat să schimb scaunul ăsta rigid de bicicletă!!!
-Sunt într-o tură de bicicletă de 3 ore, mai am 6-7 km și nu mai am nici un chef de pedalat. M-am plictisit!
-De ce naiba m-am apucat de triatlon pe distanțe lungi? De ce? De ce? De ce?
-Ești psiholog Pâncă! Cum de ce? Pune capul la contribuție și află.
-Primul răspuns e că ai făcut 40 de ani și vrei să-ți faci cadou o cursă memorabilă. Ok, dar mai e ceva. Mai e ceva, acolo, în profunzime.
Cam ăsta era dialogul din capul meu, într-o tură de bicicletă, undeva prin luna aprilie, când am început să mă antrenez pentru triatlon. Făceam bucle de 2.4 km, adică mă învărteam în cerc pe străzile din jurul casei fiindcă circulația era restricționată în timpul stării de urgență.
Așa că m-am hotărât să-mi găsesc DE CE-UL. Am început să citesc tot mai mult despre asta și am făcut o specializare în Psihologie Sportivă. Spre norocul meu, am avut parte de îndrumarea unor specialiști de la Comitetul Olimpic și Sportiv Român: psihologi cu experiență, sportivi medaliați cu aur la olimpiade și antrenori români de top. Am avut ceva de învățat de la toți, chiar și de la cei cu care am rezonat mai puțin.
Între timp am terminat prima cursă de triatlon în octombrie 2020, la H3RO Mamaia: 1,9 km înot, 90 km ciclism și 21 km alergare. Am terminat printre primii. De la coadă 🙂🙂🙂, evident. În primul an nici nu mă așteptam la altceva.
O parte din răspunsuri le-am găsit în cărți iar o parte în terapia individuală. Da, fac terapie și asta mă ajută enorm. La fel cum medicul dentist se tratează la un alt dentist, la fel și psihologul are psihologul lui. Sau ar trebui să aibă.
Până acum mi-am găsit următoarele răspunsuri la întrebarea: De ce fac asta?
- Pentru că POT! Sau mai bine zis să văd dacă pot să fac asta. Dacă sunt în stare de asta. Evident că are legătură cu încrederea în mine, sentimentul că, uneori, nu sunt suficient de bun. Da, știu. Noi, bărbații și cu nevoia asta de a dovedi că suntem suficient de buni. 🙂
- Nevoia de autorealizare. Aflată în vârful piramidei lui Maslow, nevoia de autorealizare este despre echilibru personal, creștere și experiențe optime în armonie cu celelalte nevoi. Să fac asta fără să sacrific timpul pentru famile ori profesie. Să rămân în echilibru pe balanța vieții mele.
- Teama de moarte sau o formă mai subtilă a ei, în sensul în care, la nivel inconștient, simt că trece timpul. Am 40 de ani iar dacă nu fac asta acum, s-ar putea ca mai târziu să nu-mi mai permită corpul. Se leagă cu primul punct și generează o motivație internă extrem de puternică.
- Hedonism. Recunosc că sunt un mic hedonist și caut plăcere oriunde și în orice. Iar sportul îmi poate oferi din plin. Starea de bine după un antrenament e inegalabilă. La fel și terminarea unei curse. Ce-i drept uneori vine la pachet cu durerea. Durerea face parte din sport după un anumit nivel, iar aici intervin minunat tehnicile de gestionare a durerii învățate pe parcurs.
Cam asta se întâmplă când îmbin două pasiuni: Psihologia și Sportul. Va urma.
Cristian…